Voltaire, Beethoven și cafeaua
Se spune că Voltaire obișnuia să bea în jur de 50 de cești de cafea/ pe zi, amestecată cu cacao iar Beethoven, alegea un număr fix de boabe pentru fiecare ceașcă de cafea, invariabil 60.
Trei babe senile merg în vizită la o a patra.
Cum le vede, gazda zice:
– Dragele mele, vă fac câte o cafea?
– Sigur, răspund celelalte.
Gazda face cafeaua si babele se pun la o vorbă.
După vreo jumatate de oră, gazda zice:
-Dragele mele, vă fac câte o cafea?
– Sigur, răspund celelalte.
Gazda iar face cafeaua și babele o beau.
Și tot așa de câteva ori.
Într-un final, cele trei babe pleacă si două dintre ele vorbeau pe stradă:
– Auzi tu soro, fuserăm și noi pe la prietena noastră și nu ne dadu și ea măcar o cafea.
A treia auzind dialogul zice:
– Bine fată, fuserăți voi pe la ea și mie nici nu mi-ați spus.
Marele compozitor Johann Sebastian Bach a dedicat o melodie acestei bauturi atât de controversate. „Cantata Cafelei”, cum o numise Bach, era in esenta o expunere a dialogului dintre un tată și o fiică.
Intriga? Cafeaua.
Tatăl o acuză pe fată ca bea prea multă cafea si de aceea nu are un iubit. Ea însa ar fi fost atât de tristă fară cafea, încat s-ar fi simțit ca o „bucată uscată de capră friptă”. Uhhh!
În cele din urmă, ea decide să-l amageasca pe tatăl său că va renunța la cafea. În timp ce el îi căuta pețitori, ea le spune în secret că cel care îi va deveni soț va trebui să o lase să bea cafea dacă dorește să se însoare cu ea.
